jump to navigation

Politehnica, complet wireless pana la sfarsitul anului Ianuarie 25, 2008

Posted by tibinews in Politehnica.
2 comments

upb.jpg

 Studentii Universitatii Politehnica din Bucuresti (UPB) vor avea, pana la sfarsitul acestui an, acoperire wireless pentru conectare gratuita la internet atat in camine, cat si in toate cladirile de cursuri si de studiu ale institutiei de invatamant.

Primele corpuri in care se va implementa noul sistem, pana in aprilie 2008, sunt cel al Rectoratului – unde exista deja cateva zone wireless – si cele din complexul studentesc Leu, dupa cum a precizat prorectorul Marian Gheorghe. La ora actuala, tinerii care invata in cadrul facultatilor din UPB si care locuiesc in camine beneficiaza de internet gratuit prin cablu.

De asemenea, pe parcursul urmatorilor doi ani va fi realizat un sistem de baze de date, cu lucrari, carti si cursuri pentru scoala, potrivit unor proiecte ale conducerii institutiei. Cu ajutorul acestei baze de date studentii vor putea sa-si citeasca materia de acasa, sa aiba acces la biblioteca virtuala.Baza de date va mai cuprinde, pe langa informatii privind proce-sul de invatamant, gestiunea activitatilor de cercetare si gestiunea activitatilor financiar-contabile si a altor servicii.

Sursa: Evenimentul Zilei

UPB reface caminele August 2, 2007

Posted by tibinews in Politehnica.
add a comment

camin.jpg

Rectorul UPB, Ecaterina Andronescu, a declarat, ieri, pentru Rompres, ca spera ca, pana la inceputul lunii octombrie, cand incepe noul an universitar 2007-2008, lucrarile de reabilitare la cladirile din campusurile studentesti sa fie finalizate.

Din Complexul Studentesc Grozavesti mai sunt de refacut sapte camine, iar din Complexul Studentesc Leu doar unul. Potrivit rectorului, in aceste imobile vor fi schimbate instalatiile electrice, cele sanitare si cele termice, iar tamplaria va fi inlocuita cu geamuri si usi de tip termopan. Dupa realizarea acestora, camerele vor fi tencuite si zugravite.

In total, cele sapte camine din Complexul Grozavesti si cel din Complexul Studentesc Leu, la care se lucreaza, au o capacitate de cazare de 5.000 de locuri. Rectorul a precizat ca reabilitarea cladirilor nu va afecta cazarea studentilor. Lucrarile la aceste imobile au demarat la inceputul lunii iulie, dupa incheierea anului universitar 2006-2007. Pentru anul viitor, conducerea UPB are programata refacerea fatadelor caminelor.

Banii necesari pentru realizarea acestor lucrari vor fi alocati de la bugetul ministerului si vor fi completati din fondurile proprii ale UPB. Reabilitarea celor 26 de camine din complexele studentesti ale universitatii a inceput in 2004. Capacitatea totala de cazare a caminelor care apartin universitatii este de 4.900 de locuri.

Sursa: Compact

Politehnica Bucureşti a livrat lumii şi ţării încă 3.000 de ingineri Iulie 3, 2007

Posted by tibinews in Politehnica.
add a comment

absolventi-politehnica-004-cd.jpg 

70% dintre studenţii care acum 5 ani intrau la Politehnică şi-au primit diploma de inginer, finalizându-şi studiile.

„Voi sunteţi cei mai puternici, cei 70% care aţi ajuns la capătul drumului, după 5 ani!”, li s-a adresat rectorul Ecaterina Andronescu, după ce în Sala Polivalentă, la festivitatea de absolvire de ieri, răsunase, în toate colţurile, „Gaudeamus Igitur”.

A urmat, apoi, ultima prezenţă: „Inginerie electrică, Energetică, Automatică…” La fiecare apel, studenţii fiecărei facultăţi, îmbrăcaţi în robe şi cu toci pe cap, strigau de bucurie, fluturau steguleţele de hârtie, aplaudau şi spărgeau baloane.

A urmat jurământul solemn. Mai bucuroşi sau mai trişti, fiecare cu propriile motive în spate, cele câteva mii de politehnişti şi-au aruncat tocile în sus, în chiote de bucurie, pe versurile „We are the champions, my friends, We’ll keep on fighting, till the end…”

Ceea ce s-ar mai putea scrie despre sărbătoarea de ieri a Politehnicii este că, în premieră în învăţământul românesc, absolvenţii primesc şi diploma şi suplimentul de diplomă, odată cu finalizarea studiilor, nemaifiind obligaţi să aştepte luni bune, ca până acum.

Sursa: Gandul

Targ de joburi la Politehnica Aprilie 19, 2007

Posted by tibinews in Politehnica.
add a comment

Asociatia Studentilor si Absolventilor Filierei Francofone a Facultatii de Inginerie in Limbi Straine organizeaza astazi Targul de joburi „Entreprises-Etudiants”.

Evenimentul va avea loc intre orele 9.00 si 17.00 in holul rectoratului Universitatii „Politehnica”. Aflat la cea de a 14-a editie, targul este legatura dintre studentii aflati in cautarea a unui stagiu practic sau a unui loc de munca si companiile specializate in domenii precum automatizari, calculatoare, electronica, mecanica, chimie, constructii si economic.

Puteti depun CV-urile si pe www.asaff.ro.

Sursa: Compact

Studentii vor liniste Martie 20, 2007

Posted by tibinews in Politehnica.
1 comment so far

logo-politehnica.jpg

Desi rezultatele oficiale ale sondajului vor fi publicate in zilele urmatoare, presedintele UNSR, Gabriel Petrea, a declarat, in exclusivi-tate pentru „Compact”, ca studentii nu sunt impotriva discotecilor si barurilor din campus.

In cazul in care discotecile, barurile si terasele din Regie isi vor rezolva problemele cu poluarea fonica, daca traficul in campus va fi restrictionat, daca se vor ocupa de curatenia din jurul lor, pot functiona„, spune presedintele UNSR.

„Noi vom face o nota catre rectorat prin care vom comunica rezultatele sondajului. Sunt atatea sali de lectura neamenajate in camine, nu avem o frizerie in campus, nu avem un aprozar, nu avem o librarie. Acestea sunt problemele studentilor. Nu e neaparat nevoie sa inchidem discotecile”, a mai declarat Gabriel Petrea.

Sursa: Compact

Fără maşini în complexul studenţesc Regie Martie 19, 2007

Posted by tibinews in Politehnica.
add a comment

logo-politehnica.jpg

Accesul maşinilor în complexul studenţesc Regie ar putea fi limitat din anul universitar viitor. Rectorul Universităţii Politehnica vrea ca numai maşinile studenţilor din cămine să intre aici.

Este foarte aglomerat şi se circulă aiurea. Vor rămâne numai studenţii care vor primi legitimaţii în regim special, iar cei care au puncte comerciale în zonă vor plăti„, a spus Ecaterina Andronescu.

Decizia vine la numai o lună după ce conducerea UPB a propus transformarea tuturor cluburilor şi discotecilor în magazine alimentare şi săli de lectură.

Sursa: Adevarul

Succesul studentilor romani: Romania a obtinut locul al doilea la Olimpiada Internationala de matematica Martie 14, 2007

Posted by tibinews in Politehnica.
add a comment

Tara noastra s-a clasat pe locul al doilea la Olimpiada Internationala de matematica pentru studenti, care a avut loc in Cipru. Romania a obtinut la aceasta competitie doua medalii de aur si patru de argint.

In perioada 7-11 martie, a avut loc in Cipru, localitatea Argos, prima editie a Olimpiadei Internationale de Matematica pentru studenti. La olimpiada au participat 15 echipe ale unor universitati din Albania, Bulgaria, Cipru, Grecia, Israel, Romania si Rusia.

In urma punctajului obtinut pe echipe, delegatia Romaniei, formata din 20 studenti, s-a clasat pe locul II cu doua medalii de aur si patru de argint. Primul loc a fost cucerit de Rusia, care a obtinut patru medalii de aur si o medalie de argint, iar locul III a fost obtinut de Israel (doua medalii de aur si doua de argint).

Cele mai bune rezultate au fost obtinute de Cristian Talau si Eduard Gabriel Bazavan de la Universitatea Politehnica din Bucuresti care au cucerit medalii de aur. Andrei Dragus si Alexandru Agape (tot de la Universitatea Politehnica din Bucuresti), precum si Andrei Carp si Dragos Comandar de la Universitatea Tehnica ,,Gheorghe Asachi” din Iasi au obtinut medaliile de argint.

Sursa: Hotnews.ro

Top metode de copiat la examen Martie 12, 2007

Posted by tibinews in Politehnica.
5 comments

hands-free.jpg

In urma discutiilor cu colegii din tara, Uniunea Nationala a Studentilor din Romania (UNSR) a asternut pe hartie cele mai populare 11 metode de copiat la examen.

*** Pe primul loc este metoda Hands free – are nevoie de 2 persoane, cel care dicteaza si cel care merge la examen. Datorita evolutiei tehnologiei, lita foarte subtire a castii de anul trecut a disparut, iar transmisia se face fara fir.

*** Servite – aceasta metoda este foarte intalnita in facultatile tehnice. Metoda greu de depistat are o rata de promovare de 100%, depinzand doar de rabdarea studentului, inaintea examenului, cand construieste lucrarile servite.

*** Copiatul din Copiute, carti, cursuri-este a treia in topul preferintelor si este „utilizata si de parintii nostri”, spun cei de la UNSR. Aceasta necesita multa bunavointa din partea profesorului. Cu o rata a depistarii cam ridicata, metoda are un procent al promovarii de 80%.

*** Zgariate Ca si servitele, aceasta metoda de copiat necesita o munca foarte laborioasa in ziua dinaintea examenului. Este utilizata urma lasata de pix in urma copierii cursurilor. Este o metoda folosita de studentii cu vederea foarte buna, dar si cu o rabdare pe masura.

*** Colegul din fata/stanga/dreapta – pentru aceasta metoda e nevoie de doua persoane, dintre care una trebuie neaparat sa mai si invete. 70% dintre studentii care o folosesc trec testul.

*** Colegul de afara – Intotdeauna se gaseste un prieten care sa cunoasca materia mai bine si care sa fie dispus sa treaca pe la facultate. „Mai avem nevoie de o scuza pentru a iesi din examen, la inceput, pentru a-i da subiectele si la sfarsit, pentru a-ti lua lucrarea.
Profesorul nu are voie sa-si dea seama ce se intampla, rata de promovare depinzand doar de cunostintele prietenului”, spun cei de la UNSR.

*** Scris in palma, pe banca, pe picior, pe incaltaminte Aceasta metoda are destule sanse de reusita. Depinzand de bunavointa profesorului, aceasta metoda este utilizata mai mult de fete, probabilitatea de promovare fiind putin peste 50 %.

*** Metoda prin Sms se situeaza locul opt, iar cea cu furatul de informatii de pe telefonul mobil pe locul al zecelea. Aceste metode de copiat sunt utilizate destul de des, insa nu sunt prea eficiente. „Sunt necesare in momentul in care nu-ti aduci aminte anumite lucruri. Nu sunt utilizate pentru a promova un examen”, spun studentii.

*** Pe al noulea loc in top se afla Mersul la toaleta – o stratagema utilizata cu precadere de studentii care doar vor sa isi aminteasca ceva. Este destul de usor de folosit, insa rata de promovare este sub 30%.

*** Si in sfarsit, pe ultimul loc se afla metoda folosirii unui pix cu ultraviolete. Aceasta este o tehnica mai noua de copiat care necesita, pe langa pixul cu ultraviolete, o pereche de ochelari cu care sa se poata observa scrisul. In cazul in care este soare in sala, aceasta metoda este foarte eficienta.

Aceste metode nu le sunt straine nici profesorilor care, conform UNSR, inchid deseori ochii in timpul examenelor.

Sursa: Hotnews.ro

Politehnistii si-ar dori un cinema, o sala de fitness, nu doar discoteci Martie 8, 2007

Posted by tibinews in Politehnica.
add a comment

logo-politehnica.jpg

Intrebarea 8: „Sunteti de acord cu inchiderea discotecilor in Regie?” Desi raspunsese la 7 intrebari similare inainte, aceasta, in mod special, a parut sa il ia total prin surprindere pe Vlad: „Toate?! Macar una sa mai lase…”, a raspuns el bulversat. Desi este deranjat de traficul aglomerat si nu merge niciodata la discoteca, e de parere ca distractia are si ea rolul ei pentru studentime: „Daca s-ar desfiinta cluburile din campus, studentii ar gasi altele mai costisitoare in centru„.

In urma cu 5-6 ani, nimanui nu ii trecea prin cap sa schimbe ceva in cel mai mare campus din Bucuresti. Atunci au aparut primele plangeri cu privire la zgomotul mare si la aglomeratia exagerata din timpul noptii. Ce-i drept, in timpul zilei, Regia este aproape pustie. Cei 12.000 de studenti sunt fie la cursuri, fie prin camere.

Seara, insa, campusul poate fi usor confundat cu Costinestiul estival: muzica, grupuri de tineri galagiosi, care se indreapta spre cluburi, masini strecurandu-se printre ei. Pe la ora 21.00 te poti considera norocos daca mai gasesti vreun loc intr-un bar.

Din estimarile studentilor, Regia are cam 5.000 de vizitatori din afara campusului, in fiecare seara si week-end. Afacerea este infloritoare, dupa cum a declarat rectorul UPB, Ecaterina Andronescu: „Anual, universitatea castiga intre 500.000 si 1.000.000 de euro de pe urma acestor discoteci si baruri. Dar nu vrem bani cu orice pret. In fiecare an, contractele se renegociaza. Am cerut deja aceasta renegociere, dupa ce vom afla care este si parerea studentilor. In nici un campus european nu veti gasi cluburi. Le putem oferi studentilor si alte servicii„.

Studentii vor insa diversitate: „Sa ramana si o discoteca. S-ar putea face totusi un cinema, un bazin de inot, un restaurant, o sala de fitness, un spatiu de studiu, o librarie„, ne-a insumat Catalina parerile ei si ale prietenilor sai politehnisti.

Sursa: Gandul

Şpaga studenţească pentru un examen poate depăşi 50 de milioane de lei Martie 6, 2007

Posted by tibinews in Politehnica.
1 comment so far

dolari.jpg

Preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor din România, Gabriel Petrea a precizat, ieri, că a fost efectuat un sondaj de opinie „neoficial” care face parte din proiectul DNA-ului Studenţesc şi o să cuprindă mai multe demersuri. Prin acesta, s-a urmărit recunoaşterea în mod oficial a faptului că în sistemul universitar se acordă şpagă.

Petrea apreciază că vor mai fi prezentate concluzii la proiectul „Metode de copiat” şi „Cum poţi să promovezi un examen cu bani”.

Aşa că Uniunea Naţională a Studenţilor din Romania (UNSR) a făcut un clasament prin care se recunoaşte că cea mai costisitoare mită se dă la Facultatea de Medicină, unde sumele plătite de un student pentru promovarea unui examen variază între 200 şi 1.500 de euro.

Pentru trecerea unui examen la Facultatea de Medicină se oferă între 200 şi 1.500 de euro, la Facultatea de Drept – până în 300 de euro, la Facultatea de Inginerie – între 50 şi 300 de euro, la Economie – până în 200 de euro. La ştiinţele umaniste, pentru trecerea unui examen studenţii oferă între 40 şi 700 de lei.

Există cazuri în care o grupă întreagă poate „plăti” un examen, în cazul acesta suma fiind mai mică, în jurul a 40 de lei.

Sursa: Curentul

Primăria Sectorului 6 ar putea închide definitiv localurile din Regie Martie 6, 2007

Posted by tibinews in Politehnica.
add a comment

clubbin.jpg

De ieri, studenţii de la Universitatea Politehnică Bucureşti fac subiectul unui sondaj. Ei sunt intervievaţi de reprezentanţii universităţii despre înlocuirea barurilor şi discotecilor din Complexul studenţesc Regie cu biblioteci şi săli de sport.

Propunerea de închidere a celor mai populare discoteci şi cluburi din Capitală a venit tot de la studenţi, care s-au declarat sătui de gălăgia şi dezmăţul din fiecare weekend din Regie.

Primăria Sectorului 6 este cea care eliberează avizul de funcţionare pentru cluburile şi barurile din Regie. Primarul Cristian Poteraş a explicat că nu poate elibera aceste acte decât dacă există un acord între conducerea universităţii şi agenţii economici.

„Este o decizie a rectoratului universităţii, dar, din câte ştiu eu, există semnale că nu se va mai aviza activitatea barurilor şi a discotecilor. Noi putem da avizul doar dacă funcţionează contractul dintre universitate şi agenţii economici. Din câte cunosc, sunt şi nişte norme ca în campusuri să nu fie baruri şi discoteci sau cel puţin să nu mai funcţioneze după o anumită oră”, a spus primarul sectorului 6.

Studenţii care îşi petrec mai tot timpul liber în Regie spun că nici nu îşi imaginează cum ar fi să nu mai poată ieşi seara la discotecă. „Şi ce să fac, să dansez în cămin? Să beau o bere la geam?”, râde Alina, o petrecăreaţă din anul II. Chiar şi cei care nu sunt încă studenţi se bucură de „gălăgia” din Complex. „Eu sunt într-a XII-a, dar mă simt deja student când vin aici. Este superatmosferă! Stau şi aproape, nu mă plâng”, râde Micky, un viitor student la Cibernetică, neîncrezător în succesul studenţilor care vor biblioteci în locul cluburilor.

Sursa: Adevarul

Sefa de promotie a Facultatii de Electronica refuza sa emigreze Februarie 20, 2007

Posted by tibinews in Politehnica.
1 comment so far

sefa1.jpg

Alina Buleandra prefera un salariu de asistent universitar de 500 de lei, desi a fost curtata de firme care-i ofereau cel putin 500 de euro.

A fost prima din cei 500 de absolventi din 2006, avand media anilor de studiu 9,75 si nota 10 la lucrarea de diploma. Acum urmeaza doctoratul in Telecomunicatii la Sectia de Mobile si Sateliti la UPB si este asistent universitar in cadrul Facultatii de Electronica.

Detalii  + interviu: AICI

Sursa: Evenimentul Zilei